Sisteme economice

Școala istorică germană

A reunit o serie de teoreticieni germani [Friedrich List (1789-1846), Bruno Hildebrand (1812-1878), Wilhelm Roscher (1817-1894), ulterior Adolph Wagner (1835-1917), Gustav von Schmoller (1838-1917), Karl Bücher (1847-1930), Werner Sombart (1963-1941) ș.a.] care au repus în cauză tezele gândirii economice clasice, arătând că postulatele instituționale ale acestora nu sunt peste tot verificate.

Metodologia lor a fost una inductivă, întemeiată pe descrierea faptelor observate, întocmirea de monografii și concentrarea asupra diferențelor structurale dintre țări sau regiuni (mai ales dintre Anglia și Germania/lumea germană).

Spre deosebire de clasici, care erau adepții liberului schimb, „istoricii” germani pledau pentru protecționism; au formulat conceptele de „regim economic” și „economie națională”, au urmărit evoluția în timp a realității economice și au clasificat sistemele economice după amploarea geografică a schimburilor (economie domestică, economie urbană, economie națională, economie internațională) și după modul de plată (economie în natură, economnie monetară, economie de credit).

Contribuțiile acestei școli au căzut treptat în uitare din pricina caracterului lor excesiv de descriptiv, negării oricărei idei de lege economică și preferințelor stăruitoare pentru studiile de caz. Sfârșitul secolului al XIX-lea avea să fie marcat de triumful gândirii neoclasice și al școlii marginaliste.

[a se vedea: Tiberiu Brăilean – „Sisteme economice” (Iași, Editura Junimea, 2009, p. 32]