Sisteme ECONOMICE

Teoretizări

Explorați conceptele fundamentale ale unor teoretizări economice,

care oferă o bază solidă

pentru înțelegerea sistemelor economice.

          Robert Heilbroner         

Teoretizări

Încă în secolul al XVIII-lea, „filosofii lucrurilor pământești” (Robert Heilbroner) apreciau că economia[1] reprezintă un domeniu autonom, neafectat de controlul exercitat de puterea politică, religie, morală ș.a.

Într-o altă frazare, un cadru instituțional precis, definit de piețe concurențiale, pe care activează producători și consumatori motivați de propriile interese, o metodologie deductivă (legi, raționamente abstracte) și o vocație universal-cosmopolită (fenomenele, procesele, legile sunt socotite valabile indiferent de timp și loc, în condițiile în care diferențele structurale dintre țări sau regiuni sunt neglijate) ilustrează autonomizarea economiei și acompaniază modernizarea lumii.

   Fritjof Capra   

Janos Kornai

  János Kornai  

 Walter Eucken  

 Alfred Marshall  

 Werner Sombart 

Teoreticieni importanți, cu contribuții la creșterea stocului de prestigiu al Școlii istorice germane (fișa 1), au asociat conceptul de sistem cu trăsăturile funcționale ale economiei. 

Spre pildă, Werner Sombart (1863-1941) a făcut referire

la un ansamblu caracterizat de un „spirit”, o „formă” și o „substanță”, cu alte cuvinte la combinarea unei mentalități, unui aparat juridic și unor procedee tehnice.

În această optică, economia capitalistă, în care acțiunea umană este orientată către căutarea celui mai mare profit ori a celui mai mare câștig monetar net, dezvoltă o mentalitate recomandată de spiritul achiziției, concurenței și raționamentului (toate lucrurile sunt cântărite pe baza calculelor de cost și randament), o organizare juridică întemeiată pe proprietatea privată asupra mijloacelor de producție, pe actele antreprenoriale în măsură să realizeze cea mai potrivită utilizare a resurselor în scopul îndeplinirii trebuințelor consumatorilor și pe dreptul lucrătorului de a dispune în mod liber de forța sa de muncă, dar și o tehnică de producție compatibilă cu marea industrie (mașinismul).

La rândul său, Alfred Marshall (1842-1924), reprezentant de seamă al neoclasicismului (fișa 2), a considerat că sistemul economic este un complex coerent de structuri instituționale și sociale, economice și tehnice, psihologice și mentale, care are drept obiectiv esențial atenuarea conflictului  dintre resursele limitate și nevoile nelimitate.

Mai aproape de zilele noastre, Walter Eucken (1891-1950),

unul din exponenții Școlii de la Freiburg (a dezvoltat conceptul „economie socială de piață”),a avut în vedere noțiunea de „tip de organizare economică” în calitate de substitut pentru sistemul economic. Profesorul german a observat că în toate societățile activitatea economică este potențată de planurile și proiectele pe care producătorii și consumatorii le  imaginează și le execută cu scopul  de a acționa împotriva rarității bunurilor.

Ajustarea acestor planuri se realizează fie urmând mecanisme spontane, cu o multitudine de centre de decizie, fie considerând mecanisme dirijate, care formalizează deciziile unui singur centru.

Astfel, Eucken identifică două tipuri fundamentale de funcționare a economiei – cel descentralizat, în care piața este constituită prin centre economice distincte, legate între ele prin rețele de schimb, întreprinderea reprezintă unitatea de producție menită să asocieze piețele bunurilor și piețele factorilor, moneda servește drept denominator comun al activităților și deciziilor economice, preturile exprimă tensiunile de raritate din viața curentă (mișcările lor îngăduie echilibrarea schimburilor), intervenția statului, pe de o parte, orientează, nu suprimă libertatea de decizie a agenților, iar pe de altă parte vizează marile linii de activitate economică, fără a perturba mecanismul pieței, și cel centralizat, bazat pe ordinele adresate agenților economici de către Stat, ale cărui planuri sunt dominante, pe evaluări administrative convenționale, chemate să înlocuiască prețurile de piață, pe întreprinderi transformate in unități tehnice de producție (se încadrează într-un volum de producție, primesc cantități de factori de producție în funcție de coeficienți tehnici pe care nu-i pot contesta etc.).

Conceptul în cauză a fost abordat într-un mod cu totul deosebit (la acea vreme) de János Kornai (1928-2021) (fișa 3). Cercetătorul maghiar a indicat soluții de transformare a economiei dintr-o știință logico-matematică într-una a sistemelor concrete. A susținut că sistemul economic se prezintă ca atare grație input-urilor accesate, output-urilor eliberate și transformării stării sale interne, cu precădere a elementelor sale materiale și informaționale. În comportamentul său, sistemul economic dezvoltă o anumită regularitate: răspunde în baza unor reguli la stimulii pe care îi primește, lucru ilustrat de „funcția de reacție”, care măsoară ieșirile și modificările de stare ale sistemului în raport cu intrările și starea inițială a acestuia. 

O prezentare a feluritelor forme sub care au fost și sunt receptate înțelesurile sistemului economic nu se cade a fi detașată de susținerile lui Fritjof Capra (n. 1939). Binecunoscutul fizician și epistemolog identifică cinci criterii ale „abordării sistemice” [trecerea de la părți la întreg (proprietățile parților pot fi înțelese numai în dinamica întregului), trecerea de la structură la proces (fiecare structură reprezintă o manifestare a unui proces esențial), trecerea de la știința „obiectivă” la cea „epistemică” (epistemologia, altfel spus înțelegerea procesului cunoașterii, este inclusă în descrierea fenomenului natural), trecerea de la structura piramidală la structura „de tip rețea” (metafora cunoașterii), trecerea de la „adevăr” la descrieri aproximative (toate conceptele și teoriile științifice sunt limitate)] înainte de a pleda pentru depărtarea de modelul de cunoaștere convențional (derivat din fizica teoretică, cu reprezentarea unor realități existente independent) și privilegierea gândirii „care generează întreguri, principii generale, interrelații în locul părților, subsistemelor ori instantaneelor statice”.